19 angajaţi şi beneficiari de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova, confirmaţi cu noul coronavirus

Social

Numărul angajaţilor şi beneficiarilor infectaţi cu noul coronavirus la Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova a crescut la 19, după ce în urmă cu o zi fuseseră raportate 11 cazuri, au informat, marţi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Instituţia desfăşoară o anchetă epidemiologică la centrul respectiv, după ce pe data de 22 aprilie, o persoană din rândul beneficiarilor a fost transportată la Spitalul “Elena Beldiman” Bârlad cu simptomatologie specifică infecţiei COVID-19, aceasta fiind ulterior testată pozitiv.

“În primă etapă, au fost recoltate probe biologice de la personalul de îngrijire şi de la persoanele care locuiesc în acelaşi pavilion cu persoana confirmată. În data de 27 aprilie, reprezentanţii instituţiei noastre au recoltat probe biologice de la 38 de beneficiari şi de la restul personalului angajat la nivelul Căminului pentru Persoane Vârstnice Tutova. Până la această dată, pentru 19 persoane, dintre care şapte persoane din rândul personalului de îngrijire şi 12 beneficiari, testele au confirmat infecţia cu COVID-19. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare şi starea de sănătate a personalului centrului şi a beneficiarilor este monitorizată permanent”, a transmis conducerea DSP într-un comunicat de presă.

În cursul zilei de luni, un bărbat în vârstă de 82 de ani, asistat în centrul de la Tutova, care fusese confirmat pozitiv cu noul coronavirus în aceeaşi zi, a decedat. Potrivit autorităţilor sanitare bărbatul avea sechele în urma unui infarct miocardic şi a unui accident vascular cerebral, fibrilaţie atrială permanentă, boală renală cronică şi insuficienţă cardiacă. Acesta este al treilea caz de deces în cazul unei persoane cu COVID-19, la nivelul judeţului Vaslui. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *