Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a efectuat primele teste pentru depistarea COVID-19

Social

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a efectuat, miercuri, primele teste pentru depistarea coronavirusului cu aparatul achiziţionat, la sfârşitul lunii martie, în urma donaţiilor făcute de persoane fizice şi juridice din judeţ.

“Este o diferenţă uriaşă între a avea realizări pentru a fi fericit şi a avea realizări fiind fericit. Astăzi a fost o zi fericită pentru spitalul nostru pentru că au sosit şi ultimele componente ale aparatului pentru testarea infecţiei cu SARS COV 2. De asemenea, reprezentanţii firmei furnizoare a echipamentului au făcut şi instruirea personalului desemnat pentru acest demers. Astfel, medicii şi asistenţii Laboratorului BK din cadrul SJU Vaslui, împreună cu medici şi specialişti din Iaşi, au efectuat primele teste pentru identificarea infecţiei cu SARS COV 2. Mulţumim cadrelor medicale care au acceptat această nouă provocare, medici şi asistenţi medicali din cadrul Laboratorului BK, coordonaţi de dr. Carmen Vechiu”, au precizat reprezentanţii SJU Vaslui pe pagina de socializare.

Conducerea spitalului a mulţumit donatorilor care au făcut posibil ca şi la Vaslui să se poată testa acest tip de virus şi a precizat că toate costurile întregii investiţii vor fi prezentate în mod detaliat. De la lansarea apelului privind donaţiile, SJU Vaslui a primit aproximativ 900.000 de lei. Cea mai mare sumă a fost donată de Episcopia Huşilor, care a contribuit cu 20.000 de euro pentru achiziţionarea aparatului de testare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *