22 de persoane din comuna Gârceni – testate pozitiv cu noul coronavirus

Social

Un număr de 22 de persoane din comuna Gârceni au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, au informat, joi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DSP Vaslui, ancheta epidemiologică în comuna Gârceni a început pe 30 martie, după ce au fost confirmate trei cazuri de infectare la persoane în vârstă de 40 de ani, 52 de ani, respectiv 15 ani, care sunt rude.

„Persoanele din comunitate au participat la mai multe adunări la care au fost prezente aproximativ 40 de familii cu circa 110 persoane. Pentru contacţii cazurilor depistate a fost luată măsura izolării la domiciliu şi monitorizarea stării de sănătate de către DSP, asistentul medical de la cabinetul medical individual din comunitate, respectiv de către autorităţile locale. De la 23 dintre contacţii cazurilor pozitive au fost recoltate probe biologice, respectiv exudat nasofaringian, rezultatul fiind pozitiv în 19 dintre cazuri. La această dată, în comuna Gârceni, sunt confirmate cu infecţie COVID-19 un număr de 22 de persoane”, se arată în comunicatul transmis de DSP Vaslui.

Conform directorului executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada, dintre cei 19 pacienţi, o parte sunt asimptomatici, iar câţiva au simptome uşoare, toţi fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, desemnat unitate suport pentru tratarea pacienţilor COVID-19. Ei sunt membri ai cultului penticostal şi ar fi participat, la sfârşitul lunii martie, la adunări religioase, în ciuda restricţiilor impuse prin ordonanţele militare.

„Cu ajutorul autorităţilor locale, vom continua izolarea populaţiei din comunitate. Dintre cei 19 pacienţi confirmaţi pozitiv avem şi un adolescent de 14 ani. Populaţia din comunitate a participat la o serie de adunări. Nu s-a stabilit deocamdată carantinarea localităţii, ci doar izolarea la domiciliu a populaţiei, continuăm izolarea la domiciliu”, a declarat, joi, Mihaela Vlada.

Varianta luată în calcul de autorităţi este că primele cazuri de infectare ar fi apărut după ce mai mulţi muncitori din judeţul Suceava ar fi efectuat lucrări de construcţie la o casă de rugăciune a respectivului cult religios.

Printre persoanele izolate la domiciliu se numără viceprimarul din Gârceni şi doi poliţişti din comună. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *