Comunicat de presă privind semaforizarea unor intersecții

Social

Având în vedere reacțiile apărute în ultimele două zile în mass-media și pe
rețelele de socializare referitoare la semaforul instalat în municipiul Vaslui la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu, Donici și Nicolae Iorga vă facem cunoscut următoarele :

  • Semaforul a fost instalat urmare a aprobării de către Consiliul Local al municipiului Vaslui prin H.C.L. nr.82/27.06.2019, a Raportului Comisiei
    de reglementare a circulației pe drumurile publice în municipiul Vaslui,comisie înființată prin Dispoziția Primarului municipiului Vaslui nr.544/17.10.2018 și a avizului Poliției Rutiere. La punctul 7 al raportului se precizează ca măsură ”Creșterea fluidizării traficului, dar și a gradului de siguranță al pietonilor prin semaforizarea unor intersecții”, prima dintre acestea fiind menționată intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu, Donici și Nicolae Iorga;
  • Atingerea obiectivelor menționate mai sus se poate face prin monitorizarea permanentă a situației reale din trafic, atât în orele de vârf, cât și în celelalte intervale de timp și prin luarea măsurilor corective necesare, în special cele referitoare la ajustarea și optimizarea timpilor de funcționare ai semaforului pe diferite faze ale acestuia, acțiune care este în curs de desfășurare.
  • Menționăm faptul că, urmare a unor măsuri deja luate, primele efecte
    pozitive au început să apară, astfel încât, începând cu data de vineri, 22 noiembrie 2019 circulația în zonă s-a îmbunătățit considerabil.
    Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă asigurăm că se vor depune toate eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor acestei măsuri.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *